Jurnalul fericirii, Nicolae Steinhardt

Hello! Scuze pentru lipsa mea, dar olimpiada de biologie mi`a ocupat tot timpul si nu am reusit sa mai citesc nimic... ceea ce pentru mine este o tragedie...
Totusi, cu chiu cu vai, am reusit acum seara sa termin de citit "Jurnalul fericiriii". Ati auzit de el? Mie mi`a fost recomandat ( bagat pe gat mai exact) de profu' de romana care este un fan inrait a lui Steinhardt... Si vrand nevrand a trebuit sa`l citesc, dar nu regret... Recunosc la inceput m`a cam plictisit dar, pe masura ce intorceai paginile si te lasai purtat de intamplari si permiteai sentimentelor si trairilor autorului sa patrunda in sufletul tau, nu mai vroiai sa lasi cartea din mana....
Romanul este de fapt un jurnal, asa cum ii spune si numele cu un continut surprinzator de neasteptat. Actiunea il are ca protagonist pe Nicolae Steinhardt care pe vremea comunismului a fost un detinut politic
( adica i`a barfit pe comunisti la o cina si nu a raportat securitatii)... Nicolae povesteste cum isi petrecea timpul in inchisoare, la ce munci era supus dar si cum a gasit el fericirea...Cine s`ar astepta ca cineva sa`si gaseasca fericiriea fiind inchis? In multe din emotiile si sttarile lui m`am regasit si eu si felul lui de a gandi m`a facut sa`mi schimb mentalitatea... Nici nu stiu cum sa exprim in cuvinte cat de mult mi`a placut..Simt ca in acest caz cuvintele murdaresc asa ca o sa`i las pe altii care se exprima mai frumos decat mine sa spuna ceea ce eu poate nu reusesc..

„ Jurnalul fericirii este in egala masura o opera de bilant existential (asemenea Luntrei lui
Caron a lui Lucian Blaga), dar si una conturind devenirea si cristalizarea unei constiinte – in
toate componentele ei: teologica si morala, civica si politica, estetica etc.”.

"Am intrat in inchisoare orb (cu vagi strafulgerari de lumina, dar nu asupra realitatii, ci
interioare, strafulgerari autogene ale beznei, care despica intunericul fara al risipi) si ies cu
ochii deschisi; am intrat rasfatat, razgiiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat
nemultumit, ies cunoscind fericirea; am intrat nervos, suparacios, sensibil la fleacuri, ies
nepasator; soarele si viata imi spuneau putin, acum stiu sa gust felioara de piine cit de mica;
ies admirind mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies impacat: cu cei
carora leam gresit, cu prietenii si dusmanii mei, ba si cu mine insumi." (N. Steinhardt)

„O carte splendida, amestec inextricabil de notatie cotidiana, amintire, confesiune,
hermeneutica, humor, tragedie, istorie, universalitate, metafizica, fiziologie, citate de lectura...
N. Steinhardt dovedeste aceeasi uluitoare forta de patrundere in adevarul lucrurilor dincolo de
coaja groasa a locului comun. Literatura noastra s-a imbogatit cu o carte de prima mina, la
care vom simti nevoia sa ne intoarcem nu o data, in clipe de restriste, dar si de bucurie.”
(Nicolae Manolescu)