La râul Piedra am şezut şi-am plâns, Paulo Coelho

Alchimistul mi-a deschis apetitul pentru opera lui Coelho şi, ieri mi-am împrumutat incă o carte scrisă de el de la bibliotecă. De loc surprinzător, ieri am şi terminat-o ceea ce înseamnă că mi-a plăcut mult.
De data aceasta, cartea se numeşte La râul Piedra am şezut şi-am plâns. 

In toate povestile de dragoste exista intotdeauna ceva care ne apropie de eternitate si de esenta vietii, pentru ca povestile de dragoste contin toate tainele lumii. Ce se intampla insa atunci cand timiditatea impiedica o dragoste adolescentina sa infloreasca? Si ce se intampla cand, unsprezece ani mai tarziu, destinul ii reuneste pe indragostiti? Intre timp, pe ea viata a invatat-o sa fie puternica si sa-si ascunda sentimentele. Iar el a devenit un chipes indrumator spiritual – cu reputatia ca poate infaptui miracole – care a ales religia ca refugiu fata de conflictele sale interioare. 
Impreuna, ei fac o calatorie care la inceput este plina de greutati, sentimentele de vinovatie si resentimentele iesind la suprafata dupa atatia ani. Dar langa raul Piedra, intr-un satuc din Pirineii francezi, stau de vorba despre marile intrebari ale vietii si reconsidera relatia speciala dintre ei. 

Recenzia aceasta am inceput`o mai de mult dar parca nu`mi gaseam cuvintele potrivite...Mi se intampla destul de des cu cartile care imi plac si care ma fac sa inteleg viata intr`un mod diferit.

Dragostea ne face uneori sa facem lucruri necugetate, sa renuntam la ce simtim noi pentru binele persoanei iubite...Sa ne punem pe locul doi, sa ne gandim ca ceea ce vrem nu conteaza atata timp cat cel de langa noi e fericit...Dar ce ne facem cand acea dragoste la care am renuntat de multi ani vine si ne prinde din urma parca mai intensa si mai nestapanita?

Eu nu stiu cum as reactiona...cred ca prima intrebare ar fi : De ce apari acum cand am reusit sa uit de tine? De ce imi dai viata peste cap? 

Poate ca am deviat putin de la subiect si am inceput sa`mi pun pe foaie propriile framantari, dar aceasta carte a trezit in mine anumite sentimente pe care nici nu stiam ca le mai am...Mi`a amintit perioada copilariei, de primul meu sarut si de faptul ca ori de cate ori vad acea persoana parca totul se da peste cap...Ok asta poate nu avea ce cauta aici dar mainile mele au luat`o razna pe tastatura si parca au creierul lor propriu....Nu le mai pot opri...

Revenind la cartea noastra...Cati dintre voi ati fost indragostiti? Si cati dintre voi resimtiti fluturasi in stomac atunci cand vedeti persoana respectiva? (mai ales daca e prima dragoste) Sunt convinsa ca multe amintiri ar invia si ati avea destule intrebari sa va puneti...

Fiecare carte a lui Coelho dezbate diferite teme si framantari pe care multi dintre noi le avem dar ne e frica sa le discutam sau sa ne gandim la ele...Aceasta vorbeste despre dragoste...Dar nu despre orice fel de dragoste...Ci despre aceea simtita in copilarie si reinviata dupa multi ani...

In cazul de fata cuvintele murdaresc...Cel mai bine ar fi sa cititi voi cartea si sa`mi spuneti parerea voastra...